Şi
intunericul care se ridică
Fără durere,
fără ţipete,
Ca timpul
care trece peste pietre,
Ca pasarea
care alunecă purtată
De curenţi
înălţimii.
Razele lipite de frunze
Respiraţia copilului adormit,
Speranţa că nu vor mai muri prin înfometare
Câinii care şi-au slujit stăpânii.
Şi Homer pe care nu mai am răbdare
Să-l citesc până la capăt
Şi peruca lui Goethe nemângâiată.
Şi Solomon cu întorsăturile lui din condei,
Cu clepsidra care curge,
Dar fără mâna omului
Nu se poate răsturna
Şi rămâne ca paharul gol
De pe masa beţivului.
Şi eu.
Şi eu ce.
Şi eu. Da.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu