Nostalgia dealului

Frumuseţea câmpiei pierdută

În întuneric,

Norii care nu se mai văd,

Fulgerul care împarte noaptea în două

Cu siguranţa baciului

Care taie caşul uriaş

Şi nu mai e nevoit

Să-l cântărească.

Motanii nu au bucurii pe acoperişul

Lumii

Şi nici nu încearcă rezistenţa tablei ruginite,

S-au îndrăgostit de lanul de grâu

Dat în pârg,

Cu şoricei care mişună

Ca poftele în sânul

Unei eleve de liceu.

Sunt semne de ploaie

Cu melancolii de câmpie

Şi dor de viaţa

Ca în noaptea plină de tunete

În care te regăseai în mine

Ca mielul nevinovat

Neştiutor de păcate.

Mai spune-mi o dată

Că visezi să rătăceşti pe mare

Sub ploaia de stele.