O mică teamă
Zgomote în
depărtare ca un zvon
De război,
Iluzia că moartea
nu are legătură cu oamenii
Şi nici nu are
Îi pasă doar de
foametea ei.
Păsările caută
adăpost,
Dar nu-şi măresc
ritmul de zbor,
Aripele vâslesc
ca sclavii
Condamnaţi la
exil
Fără speranţă.
Doar Ovidiu mai
credea în dragoste
Şi în mila
Cezarului,
Noi ştim, iubito,
că în afara noastră
E un imens deşert
Pe care-l vom
acoperi cu flori.
Începuse să-mi fie teamă
De trecerea
timpului,
Dar secolul
Nu e mai tare
decât
Cântecul anual al
cucului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu