Povestea iubirii

Prima dată era ca un leşin,

Amestec de teamă şi extaz,

Cam cum simte fecioară

Când rămâne

Atinsă

De aripa creaţiei.

Eu nu aveam habar

Că drumul duce la mare,

Doar tu, urmaşă de evă,

Presimţeai

Aripi de înger.

Oricum nu era altă soluţie:

În jur era pustiu,

Pământ neroditor

Ca în deşertul sin.

Eu mă împedicam

Ca mânzul abia ieşit

Din pântecul cald al mamei,

Ca un cerb nimerit în gât.

Dar ce frumos bătea inima,

Chiar dacă încerca un ritm nou,

Şi ce blând trecea vântul prin jur

Şi ce calde erau mâinile tale.

Şi ochii,

Ochii care prinseseră glas

Şi urlau ca lupul în capcană:

Nu pleca,

Niciodată să nu te duci.

Eu şopteam.

Poate tu.

Curcubeul tocmai se ivise

Şi ne aşezase coroana.