Cai fără
zăbală.
Plouase cu verde
Când ai apărut pe
potecă,
Doar cerul mai avea
pete de alb,
Roua aluneca precum dimineaţa
Şi durerile se
scurgeau în pământ.
Caii dansau pe
jăratec,
Pas cu pas,
În mişcări leneşe
Precum sunetele
unui vechi pian.
O pasăre se îmbăia
pe o ramură,
Cucii se regăsiseră
Şi chefuiau pe o
creangă
Din pomul vieţii.
Îmi tropăia inima
Ca vagoanele cu
marfă
Deasupra unui pod
şubred,
Nereparat de pe
vremea traianului.
Rămăsesem mut
Şi-mi vuiau
urechile
Până te-am auzit:
Sărută-mă, prinţe,
Şi voi deveni mânză
Când vei stoarce apa
din stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu