Psalm fără psalmodiere, aşa de respirat

Când apari tu, Domnule,

Totul prinde viaţă,

Încep păsările să-şi cureţe penele,

Ursoaica îşi lasă liber puiul,

Vulturul îşi hrăneştre ciocul de granit,

Mieii se gudură

Cum fac eu când văd lumina zilei.

Mare invenţie noaptea, Domnule,

Ce tainică e tăcerea ei,

Cum se pierd contururile în negură

De-ai zice că n-au fost

Şi nici că vor să fie.

Şi din adânc

Din uite-l, nu e,

Din crăpături de ţarină

Se aude vioara greierului,

Un broscoi are chef de împreunare

(Poate doamna broască,

Dar aruncă vina pe mascul):

Viaţa îşi vede de rostul ei.

Eu ştiu că se va face dimineaţă

Şi că te vei atrăta pe munte

Dar tot mi se face inima cât un purice

Când văd puzderia de stele.

Mare boier ai fost, Domnule,

Cu steaua pe care mi-ai hărăzit-o,

Împăraţii pământului

Sunt nişte zgârciţi.

De i-aş fi slujit

Mi-ar fi dat o palmă de pământ,

O moşie,

Un ţinut

Şi la final, de nu îi osanam,

Şi un picior în fund.

Stea, Tată, stea,

Nu jucărie.

Aleluia!