La un cadran

Cum încremenise poarta

În spate

Şi cum uitaseră ţâţânile sa scârzîie la deschidere.

Mută e lumina

Care sărută chipul.

Nu întinde mâna,

Pomul e sădit

Să invite,

Păcatele sunt şterse din catastif

Când apar zorii.

Căutasem floarea de colţ

Într-o primăvară

Şi am primit

Răspuns

În mijlocul iernii

Când nu e bine să mori.

Mori acum, zise vulpea.

Nu mor, nu mor,

A răspuns ursul

Intrând în bârlog.

Cum încremeneşte poarta

Dacă nu mai bat

Razele Lunii

Printre ramuri de brad.