Ciudăţeniile inimii moderne

Poştaşul sună o dată, ai zis,

Cineva susţine că va suna

Din nou,

Mie nu-mi pasă:

Nu ridic niciodată

Mâna de pe clopot,

Inima mea bate ritmic

În aceeaşi direcţie.

Poate e ocupată linia,

Îţi justific tăcerea,

Ştiu că lumea a învăţat să alerge

Fără să ştie unde,

Dar se înşeală crezând

Că îşi ştie motivul.

Te sun, iubito,

Chiar de n-auzi,

Într-o zi ai să întorci capul.

Ţi se va părea că este cineva soţ

Al mersului tău,

Al zilei şi-al nopţii.

Vei privi în jur şi nu va fi nimeni

În afară de trecătorii care-ţi poftesc

Mersul

Şi-ţi admiră rotundul

(perfect, ce-i drept)

Al formelor.

N-o să mă vezi

Fiind cuibărit în tine

De la naştere.

Tu nu trebuie să te fereşti

De implanturi.

Oricum nu ai seamăn.