Tu nu eşti floare, Creola,
Cum în ceruri unii te urcă
Să-ţi intre în voie, zâmbind,
Nu se pricep, eu ştu că eşti nucă.
Ai coaja tare, ca piatra de râu,
Când te atinge copita, scântei ies,
Şi-ar trebui să mai exersezi
Şi să-i loveşti des, cât mai des.
După ce râzi şi ridici genele,
Sub coajă pojghiţa amară
Promite ceva, ce n-au visat mulţi,
Dar limba-şi retrag, că eşti fiară.
De-asta şi-ţi ies vorbe că eşti
În căutare de n-ai habar ce,
Unii cred că te-şeală cu miere,
Alţii cu ciorba lungită-n potroace.
Dar nuca, dacă nu-i seacă
Şi n-o strângi în dinţi de Procust
E plină de miez şi de sucuri.
Hai vino, te ştiu după gust.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu