La un desen

(Amicului Aurel Sibiceanu)

Crucile nu stau drept,

Copile,

Şi nu vor urca niciodată la Cer,

Ele sunt ca gândul păcătosului,

Vameşului,

Fariseului,

Bogatului.

Cum era să se ridice spre înălţimi

Lemnul greu al gloatei

Ucigaşe,

Apa din ligheanul lui Pilat

Încă nu se uscase

(Şi nu se va usca vreodată),

Sângele de pe tipsia

Care a avut neruşinarea

Şă ţină capul lui Ioan

Deasupra

Se prelinge.

Taina crucii e doar Pământul.

Furnicile-om au fost de la început

Plămădite

Din pământ de stele

(Priveşte dinafara

Sistemului solar

Şi ai să vezi cum luceşte praful

Pe care calci).

Despre cruce nu se rostesc cuvinte.

Până nu voi deveni mut,

Până nu-mi voi lega limba,

Până nu mă voi cocoşa

De modestie,

Adevărat, adevărat,

Zic ţie,

Nu voi scoate nici-un geamăt.

Ea va rămâne înfiptă-n

Inimă,

Doar toiagul lui Moise,

Rupt din Viţa Vieţii

Se va urca până-n

Infinit.