Auzisem de vremea
Când pământul nu era sărutat
De ploaie
Şi-şi scotea hrana din aburi
(Un fel de ceaţă
Care cobora peste el
Ca să ascundă
Ruşinea
Sodomiţilor şi gomoriţilor).
Azi m-am lămurit că nu metaforă
Erau spusele iahvistului,
Elohim însuşi
Se coboară pe Pământ.
Duhul lui mă ţinr traz,
Îmi deschide pleoapele,
Îmi udă genele cu mirodenii.
Inima se cuplează
La mersul stelelor,
Din cer mă acoperă cearşaful iertării,
Spiritul Creatorului pulsează,
Pământul încremeneşte
Ascultând porunci.
Pe o petală de trandafir
Un bob de rouă
Reflectă nori trecătorii.
Îngerii Domnului cântă osanale.
Aş face linişte, dar un pot.
Intru în ritmul nemărginirii
Şi murmur
Aleluia, tată,
Aleluia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu