Cât de departe poţi fi
Dacă văd stelele
Iar până la ziuă
Le urmăresc drumul
Presărat cu negre nostalgii.
Şi de ce nu te aud,
Dacă spărtura pe care
O spintecă tocmai acum
Un aeroplan
Sub cerul cenuşiu
Îmi vâjâie-n urechi.
A fost vorba
Că n-ai să pleci
Până nu întorc
Ceasornicul
Şi nu potrivesc acele
La doisprezece fix.
E drept,
Nu hotărâsem dacă e miez de noapte
Sau jumătatea zilei.
Zarul a căzut pe întuneric
Nu se putea citi nimic
Pe vreuna din laturi.
Noroc că s-a oprit vântul
Şi te-am zărit printre stele.
Eşti tot frumoasă
Ca în rama ferestrei
De la un tren din câmpia
Care m-a tras în sus.
Pornise vertical
Şi aşa a mers
Fără să facă zgomot
Şi fără să observe careva
Că zburăm.
Un comentariu:
Mi- a placut! Frumos poem!
Trimiteți un comentariu