FUNCŢIILE COMUNICĂRII NON-VERBALE

Şase funcţii principale sunt, în genera,l identificate de cercetătorii

1. Să sublinieze. Comunicarea nonverbală este des folosită ca să pună în evidenţă sau să sublinieze o anumită parte a mesajului verbal. Putem, de exemplu, zâmbi ca să subliniem angajamentul unei declaraţii, sau să privim lung în ochii cuiva şi să-i spunem "Te iubesc".

2. A completa. Comunicarea  nonverbală poate fi, de asemenea, folosită să întărească tonul general sau atitudinea comunicată prin mesajul verbal. Astfel, putem zâmbii când povestim ceva amuzant, sau să ne încruntăm şi să ne clătinăm capul când vorbim despre decesul cuiva.

3. Să contrazicem. Putem, de asemenea, să ne contrazicem deliberat propriile mesaje verbale cu mişcării nonverbale, de exemplu, prin încrucişarea degetelor sau clipind să ne indicăm că ceea ce spunem e o minciună

4. Să regleze. Mişcările nonverbale sunt frecvent folosite pentru a controla sau a indica dorinţa cuiva să controleze cursul mesajelor verbale, de exemplu atunci când ne încreţim buzele, ne aplecăm în faţă, sau ne mişcăm dorim să subliniem că vrem să spunem ceva.

5. Să repete. Putem, de asemenea, să repetăm sau să ne oprim asupra înţelesului mesajului verbal. De exemplu, am putea să ne urmăm verbalul "Este bine?" cu un "Okay?", un semn făcut cu degetul, sau să gesticulăm cu capul sau cu mâna ca să repetăm verbalul" să mergem!"

6. Să înlocuiască. Comunicarea nonverbală poate să înlocuiască mesajele verbale. Se poate spune, de exemplu "okaz" cu mâinile fără a vorbii. Putem da din cap pentru a spune "Da" sau "Nu".

Bariere în calea comunicării

Nimic din ceea ce este trainic nu a luat ființă fără un efort susținut și fără să fi înfrânt sau ocolit anumite piedici și bariere. Fluviile,  oricât de mari, au avut de înlăturat infinite opreliști, cu unele – în goana lor spre vărsare – luptându-se și astăzi. Omul, la rândul lui, nu a devenit ceea ce este decât după eliminarea din calea sa a piedicilor puse de climă, relief sau insuficiența hranei. Pe plan individual, copilul însuși, învață să meargă ajutat să depășească (sau să folosească în scop personal) forța gravitațională care se opune tendinței lui perpendiculare. Chiar și vorbitul, trăsătură specific umană, se realizează în urma unei asistențe susținute din partea mamei, a celorlalți membri ai familiei, a școlii și chiar a întregii societăți, care cere performanțe comunicaționale.

Pentru a obține performanțe în procesul comunicării, emițătorul și receptorul sunt obligați să-și însușească strategii de evitare sau dominare a piedicilor, naturale sau artificiale, întâlnite în activitatea cotidiană.

Fred J. Jandt (Fred, An Introduction to Intercultural Communication, Thousands Oaks, Sage Publications, 2004, p. 91) consideră că există doar şase bariere în comunicare:

1.                   anxietatea,

2.                   asumarea similitudinilor în locul deosebirilor,

3.                   etnocentrismul,

4.                   stereotipurile şi prejudecățile,

5.                   interpretarile greşite ale semnalelor non-verbale

6.                   problemele  de limbă.

Ioana Horea și Cristian Horea numesc următoarele bariere: diferențe de percepție, sentimente, personalitate, lipsa de interes sau de cunoaștere, stereotipuri, concluzii grăbite, agenda ascunsă, simboluri imaginare, presupuneri, supozitii subiective, frica, implicarea pozitivă sau negativă sau atracția personală. 

Chestionar fatal

Dormisem ca un prunc

Deși se auzeau sirene trecând

Și pendula bătea ritmic

Pierderile la bursa timpului,

La nopțile cu nesaț.

A uitare.

Aș fi vrut să mă trezesc

Dar îmi plăcea și alunecarea pe ape,

Corabia care mă ducea

Spre Pontul Euxin.

Fericirea neștiinței,

Fericirea sfârșitului,

Pierderea fricii,

Întâlnirea cu Zeul Luminii.

Eram treaz,

Era vis?

Întrebările nu au rost

Când apare judecătorul

Cu barosul dreptății în mână

Și planetele țâșnesc în dezordine

Ca moleculele șampaniei.

Și Domnul meu m-a întrebat

Cu voce clară ca adâncul din apele nepoluate

Ale originii.

Ai doua răspunsuri, a zis,

Cu da și cu nu.

N-am avut curajul

Să răspund.

Învață-mă să spun da,

Învățătorule.

Colind neritmic

Lumina e de ceară astăzi,

Picură ca lacrima unei

Nevăzute icoane.

Suferinţa e închisă

În coşciug.

Tu dormi

Şi îngerii cântă osanale.

Partitura e imprimată de mult,

Acum e  descifrată pentru prunci.

Am scos ghimpele din călcâi,

Domnule,

Mă irita de pomană –

Prilej de vaiet şi griji

(Desenul acela, nu ştiu al cui, cu tine trist

Şi rămas fără adăpost,

Spânzurat ca spurcaţii

Între Cer şi Pământ

Mi-a amintit

Că nu ştiu să sufăr).

Se prelinge lumina pe trup

Ca transpiraţia pe spinarea

Îndrăgostiţilor.

Viaţă.

Viaţă.

Bună dimineaţa, Lumină

Am dormit neîntors,

Copilo,

Cred că m-a legănat

Din nou, pe genunchi,

Dragostea de mamă.

N-am auzit,

Dar precis mi-a cântat,

Nani, nani,

Puiul mamei

(Nu ştiu dacă avea voce,

Dar miere pe buze avea).

Nu te lua după aparenţe, iubito,

Sunt acelaşi copil -

Ridurile şi cocoaşa

Le-am pus

Pentru piesa cu regele Lear.

De îndată ce vor trage

Cortina,

Voi redeveni

Tânărul fără de bătrâneţe.

Chiar acum am trecut

Pe tărâmul vostru:

Cei pe care-i ştiam

Au îmbătrânit,

Dar ce frumoşi sunt fiii

Şi fiicele lor.

Abia aşteptam

Să cobor din vis

Şi să spun

Privind cerul

(Senin sau înnourat)

Bună dimineaţa, Lumină.

Lumină a Luminii.

Solomon către Adonai

În Eghipet, Domnule, la fenicieni, Domnule,

Am văzut echilibru,

Aburul care se ridică de nicunde

Și devine apă mai presus de gând,

Iar când poruncești tu

Legea gravitației atrage stropii

Spre adâncul de foc al pământului.

Întrebările bătrânilor înțelepți

Erau floare la ureche,

Nu mă încurcam de fel

Căci în ele stătea răspunsul:

Nu închis, nu ferecat,

Ci lucea ca solzii peștelui.

Dar n-am priceput,

Domnule,

Urma vulturului pe cer,

A furnicii pe o piatră

Și încă vreo două necunoscute

A căror rezolvare oricum

Nimic nu schimbă.

Dar femeia?

În nesăbuința mea de înțelept

Am dat greș.

Nu am, domnule, iertare,

Dar robului tău, David,

Cel ce mă crede fiul lui,

Ascultă-i ruga

Și nu-l lăsa să vadă cu ochii lui

Dezastrul înțelepciunii lumești.

Imitație e numele

Scris pe poartea

Academiilor.

Balada lui Abel

Ce bine îmi stătea cioban,

Cu mine începeau potecile,

Învățasem drumul oierilor

Și mă încălzeam cu stelele.

Era o vreme când făceam cămașă

Din petale de meri și frunze de dud,

Caprele-n livezi îmi dădeau binețe

Și râul mă scăpa de zăduf.

Jumate din lapte îl lăsam iezilor

În amintirea celor ce vor fi robi,

Calea lactee o trasam cu toiagul

Și te așteptam din șiștare să sorbi.

Nu știu cine mi-a învățat fratele

Să prăvale o piatră din munte,

Când a văzut sânge nu s-a speriat

Doar i-a apărut o cute pe frunte.

Cutea acea cu semn criminal

Îmi apare și mie pe înserat

Când văd carul mare și ralița

Și nu ești să pornim la arat.

Cochetării de ambe genuri

Te-ai îndrăgostit de fratele,

Geamănul cu mersul de leu,

După care mureau fetele

Când eu eram teleleu.

Zici că e liber ca pasărea-n cer

Şi că în zbor nu-i trebuie carne

Iar când se retrage-n ungher

E puternic ca rinoceru-n coarne.

Stiu că  a fost tot timpul aşa,

Mama-i spunea că e tare frumos

Pe mine mă ruga să-i fiu şa

Că-i plăcea să se dea mare bos.

Recunosc că sunt gelos pe el

Doar puţin, cât să-l iau de exemplu

Şi să m-ascund în ungher

Când vorbeşte el ca la templu.

Dar o spui ca să mă faci gelos

Şi să jucăm leapşa pe supărate

Ca să mă apăr ar fi de prisos

Iubito, ştii că n-am nici-un frate.

Cânta o pasăre

Cântă o pasăre, totuşi,

Nefiind încă sezon,

Iar ea, Luna, tu şi

Cu mine eram în ton.

Mai greu a fost la cuvinte

Că se înţelegeau diferit

Eu aveam sechele de minte

Şi eram mereu ameţit.

Tu aveai treabă pe undeva

Şi căutam în dicţionare

O rimă, dar sigur nu Deva,

Dar să aibă două picioare.

Camadeva găsise poetul

Dar el dansa cu un zeu indic

Sub tine se topise parchetul

Şi tot voiam să indic

Locul acela aproape fix

Dar la nevoi în mişcare,

Aş fi notat, de-aveam pix,

Dacă îţi place sau doare.

Noroc cu pasărea cip

Şi cu versul ce se prelinge,

Totul e ca într-un video clip

În care tu pleci. Cine plânge.

Baladă

Mai se află ceva pe deasupra de nori,

Mai este un spaţiu la ceasul de seară,

Când fulgii de nea acopera sori:

Zâmbetul tău care topeşte ceara.

Tu crezi ca tot una-i ce va fi ca să fie,

Chiar de vor curge  lacrimi pârâu,

De parcă o piatră ar putea să nu-învie

Când o calci tu cu plete de grâu.

Numai pentru tine am inventat

Marea cea mare şi-o barcă stingheră

Bună să scape piratul bărbat

Care-a predat sorţii singura vela.

Dar înalţă ochiul albastru spre cer:

Nu mai sunt văgăune şi nori 

Poet am rămas şi-aşa voi sa pier

Până-ţi vor creste aripi  să zbori.

Tânguirea lui Ruth

De vei pofti

Să seceri pe ogorul altuia,

Vei fi încolțită ca un șobolan

Prins în putina cu varză

La sfârșit de  primăvara, când

Stăpânul nu mai are nevoie de acreală,

Iar pivnița pute ca morții pe front.

Dacă te duci în urma secerătorilor,

Nu vor îndrepta furcile spre tine,

Doar te vor dezbrăca din ochi

Și te vor cântări ca pe pleavă.

Sudoarea le va acoperi pleoapele

Și te vor vedea bună de călecat, femeie.

Neatinsă de bărbat

De la prima noapte  a împreunării,

Văduvă ca o leucă aruncată,

Plesnită, spartă, uscată

Și roasă

Dorm la piciorele stăpânului.

Doar el n-a privit prin mine

Ca porcul la albia cu lături

Și-i aud respirația.

Au miros de viață

Picioarele stăpânului meu,

E tocmai cel care mă lasă

Să văd că mai sunt și boabe

Pline

În spic.

Spicuiește-mă, stăpâne,

Sparge și ultimul bob

Până nu vine înghețul

Peste inima mea golită de sânge.

Piano, non troppo

Nu știu de unde ți se trage,

Copilo,

Gândul negru

Că păsările n-au cuib

Și că eu cânt pe oricare creangă

Aceeași melodie.

Fiarele pădurii au tot ce le trebuie

Să spună puilor

Că inima a fost inventată să bată cu tâlc.

Te iubesc ca orbul speranța

Viitorului pas,

Tremur, dar nu-mi va îngheța

Niciodată credința

(Știu asta de la bătrânul meu tată

Căruia îi tremura buza de jos

Când pronunță numele

Lui Mesia).

Iată, am chiar acum în gând un solfegiu,

 Un fel de: la, la, tra, la, la.

În traducere liberă înseamnă:

Fără dragoste

Nu pot respira.

Bethleim autochton

Vântul și frigul

Trimiteau scrisori nesemnate,

Deși urme de condei aveau pe frunze.

Se strânsese mugurul în sine

Cum inima unei mamei devine pui de pasăre

Când i se lovește pruncul de ghinion.

Țin minte ce speriată era mama

Să nu mă ia Tata la el

Că-i eram zeu ei.

Chemase o vecină la gard

(Străină și ea de locul prăfuit,

Tot venetică printre muritori)

Și începuse să plângă:

Mamă mamă, cred că-mi voi pierde copilul.

Se jelea

(Și ciorile croncăneau

Întunecând cerul

În drumul lor spre marea cea caldă -

Ninsese ce geruri la munte).

Și îngerul Domnului a vorbit

Prin gura bătrânei

(Era albă ca făina,

Ca mâna lovită de lepră

A lui Miriam):

Nu va muri,

Privește cerul nourat

Păsările vor duce cu ele

În neant

Mirosul de putred.

Aşteptam Luna ca beatul

Aşteptam Luna, aşteptam Luna,

Dar a ieşit peste deal Soarele

(Era cât pâinea din visul săracului,

Cât ochii bărbaţilor când apar ielele).

Obosisem ca umărul unui bătrân

Nu mai simţeam dorul de ducă

Somnul era cea mai bună mâncare

(Iar întrebarea ca o coajă de nucă).

De scăpam teafăr din aventură

N-aş mai fi vrut să se repete

Aş fi lăsat altor cărările

Şi m-aş fi retras pe-ndelete.

Uşor de zis, dar greu de făcut

Cum am scăpat de tranpiraţie

M-am gândit la mama, puţin la tata

Iar restul, ca şi-altdat, ţi-a rămas ţie.

Nu era vreun dar de strânsură,

Un gând colea, un vers pe-o hârtie

(Nu am habar de ce când visez

Tresalt de parcă totul reînvie).

Nelogica iubirii

Dacă tot bate vântu-n dungă

Chiar poţi să dormi în tihnă

Iar când te scoli, privirea clară

Să uite de-ai vreo vină.

Ai spus că ai citit în cărţi

Că dragostea nu-i cu păcat.

Ah, ce mai apăsam pe coarne

Când prindeam zorii la arat.

Pământul se-împărţea în două -

O parte neagră, ca blestemul

Şi alta nouă, în adânc,

În care se-ascundea resteul.

Pân-ajungeam la cap de loc

Era senin cum e privirea

Ţăranului care-a aflat

Că i s-a desfiinţat foncirea.

Ştiu că te miri de legătura

Ceţii de-afară şi-un somn dulce,

Îţi tot îndrug verzi şi uscate

Cu gândul că nu te vei duce

În braţele unui străin

Care nu ştie gustul pâinii.

Eu voi rămân credincios

Ca un căţel în jurul stânii.

Psalm calm

Eşti mai înalt, Domnule,

Decât munţii necălcaţi de om,

Mai adânc decât oceane negre.

Peste tine nu trece nimeni

Iar cel care cuteaza-şi pierde urma.

S-au adunat popoare cu duiumul,

Şi minţi de se credeau prealuminate

Ca să găsească vicleşug în tine,

De parcă s-ar putea turti un cerc

Şi să mai poată să se cheme astfel.

Dar cel mai mult îmi place, Domnule

(Atât de mult, că-ncep să chicotesc),

Cum râzi chiar tu de cei bogaţi,

De cei ce-şi zic stăpâni sau domitori.

Doar îţi mişti pleoapele, Domnule.

Şi se cutremură pământul,

Ba chiar şi ceruri pot să-ncremenească.

Eu însă nu de frică sunt uimit,

Ci de iubirea ta fără măsură.

Păuni cu umbre vii

Ce coadă de păun văzui, iubito,

Era să intru-n negre spărieţi,

Mă luase cu călduri şi dârdâieli

Cam ca la păsări când plutesc ereţi.

Tu ştii că nu-s fricos din fire

Şi am învins şi-un zmeu de-l năzdrăvan,

E drept că nu chiar ieri sau mai alalteri -,

Se întâmpla exact acum un an

Când tu abia scăpasei de funtiţă

Şi făceai tot să pari cât mai majoră

Neştiind pe-atunci cum e cu nemurirea

Şi cum se scurge viaţa ca o oră.

Dar lasă, lasă, ai să afli sigur

Că stânga uneori e ca şi dreapta,

Că poţi culege stelele cu mâna

Şi că un vis e mai presus ca fapta.

Aşa cum zorile care îmi bat la geam

Şi gândul că-ntr-o zi am să te văd

Nu sunt păuni cu pene multiforme.

E visul meu, ce-l strâng ca în năvod.

Stiu care eşti

M-a prins sarsailă-n cârlig

Şi m-a chinuit toată noaptea

Murdărise un colţ de cămaşă

Şi-mi hlizea în faţă ca moartea.

Profita că-i cămaşă de mire,

Că-ţi promisesem să o dau jos

Doar când va fi beznă în jur

(Tu ştiai că mă port cuviincios)

Nu-mi arăta trei fecioare

Ca-n povestea sobrului Eliade

Mă legase la ochi ca pe-un fur

Şi mă îmboldea: spune, haide.

Trebuia să spun care eşti

Dintre stelele presărate pe cer

După ce că erau multe, poftoase,

Te ascunsese şi-ntru-un ungher.

Nici vorbă ca era ca-n poveste,

Iubito, nu a fost simplu de loc,

Ştii că n-am miros, că sunt orb

Şi că urăsc tot ce e iarmaroc.

Până la urmă de tine am dat

Pe ce criterii, nu pot să ştiu,

Am întins mâna şi-am spus răspicat:

Ea este! Şi de-atuncia sunt viu.

Puncte car de n-are

Fereastra dispre Răsărit

Ce-mi cară raze-n ochi

Îmi spune zilnic al cui sunt,

Mă scapă de deochi.

Femeile din Sudul cald

La prânz deja-s încinse,

Eu le vorbesc de Penelopa,

Ele-mi spun de Ulise.

Cu disperare caut Nordul

Lapon,  puţin răcoare,

Dar oricât bate crivăţul

Eu te visez la mare.

Fereasta mea dinspre apus

E dorul ce m-apasă,

Nu ştiu iubito-pe-unde vii,

Dar intră şi mă scapă.

Duc în spinare ca pe-o genă

Dor de rămas şi ducă,

Dă-mi saacul jos, arată-ţi faţă

Să un te cred nălucă.

Ce historie, ce miros de lapte, iubito

O vreme

Când mi se spunea că sunt mic

Şi nu aveam habar la ce se referă

Uriaşii din jur,

Mă scăpa de figul iernii

Blândul vânt Băltăreţ,

De care scria şi la cartea de geografie.

Venea dinspre Dunăre

(Străbunicii mei fiind dunaveţi,

De dincolo de fluviu)

Cu aburi încălziţi în mediterane

Şi subţiate de arcadele eladeşti.

Acum a dispărut salvatorul

Că au desecat urmaşi lui Lenin, Marx şi Stalin

(Toţi îl urau pe Mărin,

Şi să numi cereţi să-i pun în ordine,

Că ei dădeau ordine,

Părinţii noştri erau executanţi).

Bălţile le-au desecat,

Munţii i-au chelit,

Cărţi au ars,

Inimi au înegrit,

Minţi au tulburat,

Părinţi au ucis,

Copii au schingiut.

Îţi spun asta, iubito,

Ca să ştii că sunt călit

Din generaţie

În veacuraţie,

Iar dacă se mai tâmplă vreun măcel

Ultima fiinţă văzută

Vei fi tu:

Te voi cauta să mă strângi la sân.

Amintiri din octombrie

Totdeauna primeşti ce astepţi,

A zis vuplea, când era înţelepată,

Fiindcă pe vremuri mergea pe la şcoală

Chiar dacă mai sărea câte-o treaptă.

Noi copiii cuminţi o pândeam

Prefăcându-ne că nimic nu vedem

Dar tresăream cu fiece pas

Să simţim de primim un îndemn.

Abia ştiam să merg pe atunci

Eram morăconos şi greoi - ca un urs,

Cum nu mi-aruncase nici-o privire

Eram gata să declanşez placa plâns.

Aş fi suspinat sau oftat până azi

Plin de pofte şi aspru colos:

Un fel de începe şi nu ajunge vreodat -

Ionică cel prost şi fără folos.

Dar azi am primit mesaj din pădure -

E cald şi vulpea ar vrea să adoarmă

E Lună plină, zice, ca dorul de mine

Iar dacă mă duc nu mă ţine la vamă.

Zice că-mi dă ce n-a dat nimănui,

Îmbrăţişări ca la propri ei pui.

Am prins curaj şi-am vrut s-o sărut

Dar ea tocmai urcase poftele-n cui.

M-am căţărat după ele, n-aveam ce face,

Dar ghinioanele se prinseseră bine,

I-am pus piedici şi s-a supărat,

Dar a căzut exact, exact peste mine.

Psalm obraznic

Numai de dragul

Robului tău David

Ai putea avea milă de mine,

Domnule.

El i-a bătut filisteanului

Un cui în moalele capului,

Dar putea la fel de bine

Să-l bată şi-n Sion

(Ceea ce a şi făcut

Puţin mai târziu),

Dar când l-au întrebat ai lui,

Ce făcuşi, mă, ciobănaşi,

Cum de-l pocnişi aşa bine,

El a răspuns

Că domnul a ales direcţia,

El doar a tras cu praştia.

Cât timp, Domnule,

Am tras după păsări

N-am nimerit niciuna

(Deşi mă lăudam copiilor

Că trecuse prastia

La un milimetru de milimetru depărtare),

Dar m-am apucat apoi de cântat

Pe o ţiteră improvizată

Din scânduri subţiri

Şi în loc de sunete

Mi-au ieşit cuvinte.

Legătura dintre mine şi

David, Domnule,

E ştiută bine de tine,

Că a ta e lucrarea:

Ne-ai luat de la oi

Şi ne-ai făcut regi,

Ceea ce taţi noştri adevărat

Nici cu gândul nu gândeai.

Aşa că, te rog, Domnule,

Treci la etcetera tâmpeniile

Pe care le-am făcut.