Specificul poeziei din Scriptură

După Robert Alter, un cercetător prestigios,  poezia biblică apare aproape numai în Biblia ebraică. Desigur, există pasaje poetice superbe în Noul Testament – probabil că cele mai impresionante se găsesc în Apocalipsa – dar numai Magnificatul lui Luca I este în versuri.

Cititorii Vechiului Testament nu pot să-şi dea seama cu uşurinţă care sunt pasajele poetice, deoarece în versiunea King James, care a fost folosită de majoritatea vorbitorilor de limba engleză, nimic nu apare sub formă de versuri.

Această procedură tipografică derutantă este loială tradiţiei manuscrisului ebraic care adună totul în structuri dense, lipsite de semne de punctuaţie.

Există doar câteva excepţii în care găsim spaţii corespunzătoare rândurilor de versuri: Cântarea mării, Exod 15; Cântarea de rămas bun a lui Moise, Deut. 32 şi manuscrise ocazionale ale Psalmilor.

Scrisoare pentru mama domniţei

De din vale de Rovine

Mierlele sunt toate pline

Parcă-s borţoase de dor,

Tu te miri că nu mă-însor.

Nu s-a-însurat nici Mihai

Cel născut s-ajungă-n rai

De la care fur un vers

Să nu mă-împiedic la mers.

Pe mai sus de râul sec

Mi-am promis zilnic să trec

Să culeg mărgăritare

Pentru femei şi fecioare

Am să fac câte-un buchet

Să se ducă la banchet,

Numai tu vei rămânea

Şi-am să te urc pe-o lalea.

Îmbrăcată sau tot goală

Mă vei fierbe ca în oală

Te-oi mira cum nu dau ghes,

Iar eu ţi-oi cânta un vers.

Şi-ţi voi spune: dintr-o mie

Doar tu mai eşti păpădie

Ai coroană de regină,

Vino iute, vino, vină!

Psalmul 34,tradus pe scurt

Înălţaţi pe Domnul

Nu pe înălţimi,

El mai presus de susul susului,

Mai adânc decât dedesubtul

Negrelelor găuri.

E mai înalt decât popasul minţilor

Fie acestea oricât de lucitoare.

Înălţaţi-l în inima voastră.

Vă spun o experienţă

Trăită de bravul David

(Care era mare şi când

Făcea năzbâtii

Şi i-a ieşit chiar şi piesa de teatru

Când juca rolul principal

De nebunul proştilor),

Dar pe care am trăit-o şi eu

(Şi, sigur, chiar voi,

Poate chiar mai multe

Dar n-aţi avut papirus la îndemână

Să le notaţi).

Când iubeşte Domnul meu

Pe cineva,

Trimite legiune de îngeri

Care poruncesc monştrilor

Din adânc:

Până aici,

E fiul meu.

Lăudaţi-l pe domnul meu,

Dar nu pe înălţimi

Şi nici între ziduriile

Frumos drişcuite

(Precum cavourile).

În inima voastră de oameni

Din spirit născuţi.

Lăudaţi-l.

Ceartă, dar nu pe bune, şi rime cu glume

Mai vorbiţi şi de viaţă

Nu doar de piaţă,

Că m-am săturat

De oftat.

Păreţi plictisiţi

Ca nişte misiţi

Şi bosumflaţi

Ca nişte taţi

Cu fete măritate

În alte state

Şi feciori plecaţi

Descălţaţi.

Nu mai citiţi ziare

Despre fiare

Sau babe spălate,

Dar violate.

Ca prin vizor

La televizor,

Priviţi la feţe

Fără beţe.

Şi fără minte

Pierdută dinainte,

Cu baloane umflate

Şi buze late.

M-oţi crede gelos

Că nu sunt frumos

Şi-mi vărs fierea

Că mi-au luat mierea.

Ce spui tu, Franţ,

Crezi ca n-am şfanţ

Să dau un tun

Bând tutun.

Ba am parale

Cât vrei matale

Şi nici nu-mi pasă

Că stau acasă.

Când îmi e dor,

Dau din picior,

Şi când mi-e sete,

Scriu

Despre fete.

Sunt mare haiduc

(Doar pe feisbuc!)

Promisiuni la început de an

Voi începe dimineaţa cu-n imn,

Va fi de slavă de sus până jos,

Cu faţa în sus am să mă înclin

Şi Creatorului voi aduce prinos.

Voi admira Soarele dătător de viaţă,

Când va fi nor, voi iubi ploaia,

Nu mă voi întrista de e ceaţă,

Nici de va fi cald ca văpaia.

La prânz voi privi masa curată

Şi chiar de va fi pe ea doar o pâine

Mă voi gândi la cei care cată

În coşuri hrana de azi şi de mâine.

Poate voi uita toate aceste fapte

Că am mai zis multe şi nu am făcut

(Având casa plină de miere şi lapte).

Dă-mi, Domnule, bunătatea ca scut.

Fugă din vis

         

Ce bună e-o fugă în vis,

Din frunze să facem o casă,

Un singur perete deschis

Să arăt oricui că nu-mi pasă.

Pe nişte coclauri ascunse

Unde se pierduse Zamol,

Care urma cuvintele spuse,

Iar ei credeau că-i la pol.

Rea n-ar fi nici o casă la râu

Cu pereţii înălţaţi din snopi,

Să ne hrănim cu boabe de grâu

Iar băutură din ploi, câţiva stropi.

Am putea să nu plecăm niciunde

Şi am sta tot aici ca şi ieri

Ţi-aş reface din vorbe rotunde

Edenul cu miros de-învieri.

Neîntrebări către stea

Stea mişcătoare,

Stea nenuntită,

Ce va rămâne din mine

Când voi trece prin sită.

Stea neştiută

De marii savanţi,

Mă va recunoaşte vreodată

Cel ce mi-a dat doi talanţi.

Eşti stea sau eşti fiinţă

Aluneci sau zbori,

Mai vezi alesul

Printre erori.

Steaua mea fiinţă

Născută din vis,

Clipeşti obligată

Sau o faci dinadins.

N-ai voie să spui,

Stea fără gând,

Dar poţi să clipeşti

Când surâd.

Doina olteanului iubeţ

Bine-a zis şi-a cugetat

Ăla care a cântat

Că doar luna şi-nc-o stea

Ştie de dragostea mea.

Că ş-io iubesc acuşica

Şi habar n-are mămica

Şi ies seara pe uliţă

Să bat în geam la mândruţă.

Dar eu bat şi eu aud

Şi mă pitul după dud

Să nu mă vadă vecinii

Că iute-ar asmuţi câinii.

Mândra nu vrea să deschidă,

E legată după tindă,

Nu poate face un pas,

Dar de ea tot nu mă las.

Pân-la urmă, tot o prind

Şi mă sui cu ea pe grind

Şi până ne-om face treaba,

Culcăm în picioare iarba.

Când va clipi luna des,

Am s-o sărut pe ales

Pe guriţă, după gât,

Între sâni, am să m-afund.

Nu mă mir că lumea mare

Habar n-are de-întâmplare

Creo nu ştie nici ea,

Că pân-acuşea venea.

C-am avut noi învoire

Şi-a jurat fără cârtire

Că de-oi face o strigare,

Va veni în goană mare.

Izvor de apă vie

Singura dovadă

Că pământul, mama noastră,

Nu s-a născut din foc

Şi că nu întâmplarea

I-a fost tată orb.

Dis de dimineaţă

Îmi scald privirea

În apa lui firavă

Şi miros pasul

Îngerilor

Care au trecut peste el

La miez de noapte.

Veniţi, prieteni,

Să dansăm calm,

Fără stimul de ierburi,

În jurul luminii

Care se răsfrânge

În bobul de rouă.

Nu vă faceţi probleme

Că nu vom încăpea

Pe marginea firavă

A licului.

Fiul ne-a promis

Că în casa Tatălui său

Sunt multe locuri.

Veniţi, prieteni,

Sau nu veniţi,

Dar gândiţi-vă izvorul.

Sfat doar pentru prieteni

Să vă spun marele secret: dacă vreţi să nu uitaţi niciodată anul în care aţi intrat, propuneţi-vă un obiectiv chiar acum, iar apoi să-l urmăriţi cu îndârjire zi de zi. 

Ianuarie vesel

Vă voi spune un secret,

Bărbatul nu e discret,

El de-o singură privire

E capabil să se mire.

Să întrebe-n jos şi sus

Unde oare s-a ascuns

Fata ce-a văzut-o-n vis

Când era cu-n ochi deschis.

Apoi calcă-n mărăcini

Să se ducă la vecini

Şi să-i întrebe pe rând

Unde-i fata lui din gând.

Mai aseară unul beat

Chiar asta m-a întrebat;

Ce puteam eu să-i răspund

Când şi eu stăteam la rând

Şi-ntrebam la drumul mare

Pe cine-mi ieşea în cale

De-au văzut-o pe Creola

Că nu mai ştiu cât e ora.

Nici ce zi e nu mai ştiu

Zice lumea că-s candriu

Şi c-am luat-o tra-la la-la

Ea fiind doar în mintea mea.

Şi am început să zbier

Ca străpuns de un jungher:

Voi sunteţi nişte nătângi

Este-aicea, după stânci.

Iară ea, fată cuminte,

A făcut un pas înainte

Şi-a rostit pe răspicate:

Sunt aicea, împărate !

Rugă de decembrie

Domnule, am dus-o bine,

Dovadă că suntem aici,

N-am fost pe vârfuri de stei,

Dar nici obraze lovite de bici.

Am greşit în mod sigur, ades,

Confundând răul cu binele

Am uitat să mai privim spre cer

În goana buzunarelor pline.

Ca să fiu şi mai limpede,

Am călcat numeroase porunci

Am urât fraţii, nu doar duşmanii

Şi-am avut comportare de prunci.

Ne-am crezut când Alfa-n ciuperci

Când Omega de scheme băneşti

Şi căutam salvare-n adânc,

Uitând şi locul în care slăveşti.

Acum, dacă tot e ceas de bilanţ,

Rogu-te şterge cu milă greşala

Ştiu, suntem obraznici şi mici

Dar ne-am deşteptat: Tu eşti fala!

Seară de ajun

Apune Soarele, prieteni,

Şi cresc speranţele,

Alungă griji şi boli,

Vezi visele: iată-le!

Nu vreau două case,

Ajunge una cu streaşină,

Fără iubire, totul alunecă

Precum trenul pe şină.

De nu vă place metafora,

O schimb pe-o dâră de avion,

(Dar sunt fan posmoderni

Ăia cu spate bonton).

Sunt ca un prunc de cinci ani

Care aşteaptă Paşti şi Crăciun

Şi-am bucurii cu duiumul

Să văd cum s-aprinde-un tăciun.

Dar dacă apare-în porumb

Cum se bagă molima-n lână,

Sau se strecoară ca lepra la oameni

Fac un scandal pân-la lună.

Bine, acum uit toate cele.

Se vede printre pomi o lumină,

E vreme de colind şi urări:

Să vă fie viaţa senină!

Luca şi Horea, eroi de mici şi arici

Au fost odată nişte monştri

Care făceau doar răutăţi

Şi chiar furau copiii noştri,

Apoi se ascundeau în bălţi.

Dar a aflat de faptă Luca,

Un greucean fără pereche,

Care le-a zis: asta vi-i buca?

Acuş vă tai câte-o ureche!

Precis că n-aveau multă minte

Şi-au vrut să fie mai puternici,

Sorbeau din baltă numai linte,

Dar i-a strivit ca pe furnici.

Vreo doi sau trei scăpaţi prin fugă

I-a prins chiar Horea, prieten bun,

Şi mi i-au cam bătut în dungă

Numai cu beţe de alun.

Acum că am scăpat de ei

Şi nici nu ştiu de erau goi,

Vă spunem vorbe cu temei:

Luca şi Horea sunt caftoi!

Să învăţăm de la Iahve

El a zis că este

Într-o limbă pe care

O cam ştia Moise,

Dar când s-o scrie,

Evreul şcolit

A văzut că nu încape

Pe toate papirusurile mamei lui adoptive

Şi nici pe papirusul cerului

Nu-şi găseşte loc,

Ci doar

Sursă de admiraţie.

Şi ce vă zic eu,

Modest fiu de fiul lui, fiul lui,

Fiul lui şi al lui şi al lui,

Eu vă spun,

Ca nişte basarabi ce sumum,

Să ne mulţumim cu

Zisa lui Iahve

Şi să o declinăm

În linişte

(Fără bocet,

Că Fiul Omului a şters lacrima).

Domnul meu este,

Eu sunt al Domnului meu,

Domnului dau eu viaţa mea,

Pe Domnul îl strig la nevoi.

Domnule Domn!

Sărbătoare cu speranţă

Mai trecu un an, Creola,

Chiar acum va bate ora,

Să arate tuturora

Că se poate-ncepe hora.

Si vom porni prin livezi,

Noi, cei cu lumine verzi,

Şi-o să vezi de n-o să crezi

Cum răsar din iarbă iezi.

Cum răsar stele pe cer

Chiar de eşti într-un ungher

Şi cum vei da ce tot sper:

Dragoste fără s-o cer.

Că sunt mic şi fără minte

Nu am luat-o dinainte

Când erai fată cuminte

Şi ştiai de cele sfinte.

Acum pleci pe unde vrei

Ai rupe orice curmei,

Nu-ţi mai place ceai de tei,

Nu ne mai plimbăm pe chei.

Azi mai am totuşi speranţă

Uşa-mi n-are chei şi clanţă

Iar de vii spre dimineaţă,

Singuri vom păşi spre viaţă.

365 de dimineţi

De sute de ori, Stăpâne,

Mai mult de trei

Şi mai aproape de patru,

Văd dimineţile tale

Şi dau ton gândului

Pentru cântare.

Că mare eşti, tu, Doamne,

Şi veşnic eşti, tu, Doamne,

Şi drept eşti tu, Doamne.

Ar fi suficient

Să baţi orice zeu

Cu aceste trei suliţe

Ale infinitului creator

(De-ar mai exista vreunul,

Dar să zicem, aşa,

Pentru frumuseţea povestei).

Dar tu, Domnule, mai eşti şi bun.

Ca laptele mamei ce mă crescu,

Bun ca înălţimea tatălui

Ce mă ridica într-o mână deasupra capului,

Ca zâmbetul bunicilor,

Ca glasul învăţătoarei.

Pâine mi-ai dat din belşug

(Un trib ar mânca într-o lună

Cu pusele pe faţa mesei mele),

Vorbe să te laud, câte vreau.

Din mulţimea cuvintelor aleg unul :

Aleluia.

Şi iarăşi: Aleluia!

Bilanţ anual pentru Marele Meşter

Mi-ai dat două braţe, domnule,

În care mă pot propti

Când îmi pun prea multe greutăţi

În spinare

(Nu vreau să te linguşesc,

Dar cunosc adevărul:

Eu singur îmi dau cu stângul

În blegul de drept

Şi alerg după ce nu-mi este de folos).

Picioare sprintene la fugă,

De nu mă prind nici campionii

Când simt că vine furtuna,

Că mai iute decât fuga lor

E mintea mea de oltean).

Doamne, Domnule Domn,

Aş putea să-mi torn cenuşă în cap,

Cum recomandau profeţii cândva,

Dar tu ştii că a devenit

Şi asta o meserie bănoasă. Aşa că nu.

Drept care, rogu-te,

Ajută-mă să adorm deseară

Cu gândul la tine.

Mare Meşter,

Restul ştii tu să pui în ordine

(Inclusiv somnul meu).

Psalm (am aflat)

Am aflat de la David,

Autonumit robul Domnului,

Ce n-a putut să-mi explice

Niciun tratat de psihologie

(Freud a avut o bănuială,

Dar s-a trezit prea repede din somn

Cu gândul s-o scrie

Şi n-a mai prins sfârşitul).

Mă preocupase

Şi pe mine problemul

Încât începusem să mă cred deşteeeeept

Negăsind răspuns

(Adică era gata–gata să fiu postmodern),

Până m-am uitat la furnică

Şi am priceput că totul

E genă divină

Şi nu lupta dintre burtă şi stomac

(Nu sunt sinonime).

Şi marea descoperire a  Ciobanului Împărat

(Singurul plăcut înainte de naşterea Domnului,

Care era Tâmplar Împărat,

Şi nu născocire ca Roşu Împărat,

Verde Împărat,

Negru Împătrat –

Bâz-bâz, coadă fără mânz,  ultimii un fel de

Angelica regina roboţilor,

Uriaşul piticot,

Chelul pletos,

Barat nebarat

Şi etcaetera)

Suna cam aşa:

Cine se crede mare-grande

O face că să-şi perfecţioneze prostia

Şi să-şi potolească ură

Din rinichi

Care tot plezneşte

Chiar înainte de a zice eu Amin.

  

Reţetă contra tristeţii

Începi cu o formulă stas

Legată bine de dimineaţă,

Iar dacă eşti sigur că te-ai trezit,

Poţi să calci fără grijă pe gheaţă.

Când nu se aude cirip de pasăre,

Gândeşti la ce-a fost şi-o să fie,

Cum se aplecau cireşii sub floare

Cum picta Renoire o pălărie.

O să râzi, că şi Salvo Dali

Acoperise pe una cu un compas,

Nu e supărare, eu am pictat-o vie,

Dar tot am pierdut pariind pe un as.

Apoi treci la alt fel de planuri

Ce bine ar fi să ai un şezlong

Şi-ţi aminteşti de o fată

Care-ţi căzuse cu tronc.

Parcă scriai poezii pe atunci

Şi rimai iubire cu fire

Binele îl vedeai doar la alţii

(Era la tine, că nu i-ai fost mire).

Dacă nici acum nu zâmbeşti

Înseamnă că te-ai născut bosumflat,

Deci nu mai sta, frate, pe feisbuc,

Du-te şi transpiră cu musca la arat.