Mirare

Cum alunecă timpul

Când se întâlneşte iubirea

Cu păcatul,

De parcă noaptea ar fi legată

Cu funii de foc.

Cum curg apele

Pe sânul fercioarelor

Când ies din râu,

Aşa se topeşte ceara

Când strigi

Cu disperare

Să apară zorii.

M-am ascuns într-un ungher

Cunoscut doar de căţelul pământului

Şi am auzit creionul Eminului

Dersenând cercuri

Pe bolta cerească.

Ah, dragostea,

Plânsul îngerilor căzuţi.

Melancolii lunatice

 Mă rătăcisem sub Lună,

Beat de aşteptare

Şi n-am vrut să încerc alt drum

După legea care pe care.

Raţe sălbatice spărgeau

Cu aripe ude văzduhul,

Erau gălăgioase ca bârfele

Şi gustoase de li s-a dus buhul

Că ar fi nişte gâşte mai mici,

Dar fără faimă ca Penelopa

Iar când au intrat barbarii în Roma

N-au fost în stare să  strige hopa.

Hai să n-o mai ascund după plop,

Simţeam luna pe frunte coroană,

Dar eram atât de obosit

Că mă îngreunase ca o rană.

Când am ajuns întreg în cerdac

M-am aşezat la masă şi ţi-am scris.

Chiar e o mare dilemă:

Ce fac eu fără tine-n paradis. 

Ploaie de vară

La început a fost lumina,

Fulgerul scăpărase departe,

Infinit de departe.

Am numărat în gând

Şi abia după un veac de secunde

S-a auzit tunetul.

Ploaia dansa pe acoperiş,

Copacii se aplecau în rugăciune,

Păsărilor le tremura sufletul

Îngrijorate de soarta cuibului.

Tu te-ai ascuns

Sub bratul meu

Şi m-am curentat.

Psalmul una sută doi

Domnule.

Lasă strigătul meu

Să ajungă până la tine,

Când am necazuri

Lasă deschisă urechea ta.

Ştiu că oricum auzi

Şi vezi,

Că dinainte ştii totul,

Dar e o zi grea pentru mine,

Asemeni celei de ieri:

Trece timpul ca iarba,

Dispare ca fumul,

Mă lasă memoria.

Ca pasărea de pe acoperiş

Dorm cu teamă,

Iar duşmanii îmi dau ocol

Şi pun laţuri cuvintelor mele

Fericiţi isterici că mă vor prinde.

Tu eşti acelaş

Dinaintea începuturilor,

Iar iubirea ta nu are margini

Cum nu se poate opri din mers

Infinitul.

Câte nevoi atâtea daruri

Vindecă-mi picioarele, domnule,

Nu ca să alerg prin livezi,

Nici să câştig la întreceri

Printre iezi.

Vindecă-mi ochii bolnavi,

Obosiţi ca asinul săracului

Să nu  mă aleg în cădere

Cu vreun cucui.

Aş avea nevoie şi de ceva putere

Să strâng condiul între degete

Şi gîndul în noapte să fulgere,

Nu să pregete.

Dacă păstrezi pentru aleşi

Minănăţie de daruri şi har,

Mă mulţumesc de-mi pui deoparte

Doar un pahar

Iar din lumina de la fereastră

Prin care se strecoară talanţii,

Dă-mi, domnule, cât să dau

Şi la alţii.

Amintiri, parcă, despre iubita

Pe atunci cerul era neted

Ca un ocean îngheţat,

Eu îţi cântam lerui-ler,

Regele îşi luase tristeţea de braţ.

Unde să plec când totul e zid,

Zisese poetul pierdut între strofe,

Privind la iubita nesigur de tristă

Care cocheta fără stofe.

Nici chiar o cămaşă subţire

Nu mai avea, dar se dăruise

Unui poet cu vagi certitudini

Care se tot mira pare-mi-se.

De atunci privesc înspre stele -

Nu mai sunt răzleţe sau reci,

Ah sânii Elenei din Troia,

Rotunzi ca bobul din teci.

Logodnă cu nebuni

Luna astă seară era balerină

Dansa în picior într-un copac,

Am urcat până la ea şi i-am spus

Copilă blondă, hai în cerdac.

N-a vrut să intre şi a zâmbit

Cu ironie şi fumuri de astru,

Cerul întreg s-a pus pe râs

De parc-ar fi văzut un cal albastru.

N-am reuşit să dorm toată noaptea,

Plângeam ca pruncul cu un ochi deschis

Până am auzit un glas la fereastră

Care-mi cerea credinţă în vis.

Spre ziua s-a întâmplat nepututul,

De parcă mi-aş fi ieşit din minţi:

Luna stătea pe loitra de car

Iar stelele ne credeau logodiţi.

Nună mare era Steaua polară,

Iar nun chiar domnul Luceafăr.

După aşa năstruşnic noroc

Nu te mira că n-am rămas teafăr.

Norocul Sulamita

Ce tânără era Sulamita

Când trecea pe sub meri,

Doar eu n-o putea dezmierda

Blestemaţi să fim veri.

Un ins s-a lăudat c-a văzut-o

Dezbrăcată cum e floarea de soc,

L-am urât cum urăsc acum moartea

Şi-i doream să nu aibă noroc.

Altul a dansat-o până la ziuă

Fericit ca-ntr-un viu paradis

Am întrebat-o de-i aşa chiar pe ea -

A zâmbit, dar nu s-a dezis.

Am pus-o să-mi arate cum a fost

Şi să recunoască despicat,

După primul pas s-a roşit

Şi apoi voit s-a-mpiedicat.

A căzut peste mine şi m-a strivit,

Norii se zbenguiau de parcă erau beţi,

Încercam să ies din strânsoare

Dar ea găsise un colţ la pereţi.

Nu-ţi dau drumul, mi-a zis,

Şi mă privea de parc-aş fi gâde.

M-a muşcat şi mi-a şoptit la ureche:

Mi-a spus mama că nu suntem rude.

De atunci văd şi eu că nu semănăm,

Ea are pe frunte o albă coroană,

Are strămoşii în Canaan,

Iar eu sunt ca Isac fără blană.

De la Psalmul 68

Când ridică Dumnezeu un deget,

Fug

Ca potârnichiile

Cei care îndrăzneau să ridice glasul

Iar din ei rămâne doar locul fumului

Şi bogăţia ceţii.

Gol, goluţ, goliciune, golănie.

Deşert, deşertăciunie.

În ăst timp

Cel ascultător şi curat

Dansează de bucurie,

Inima tresaltă.

Gândul zburdă:

Ied pe câmie verde cu mamă dolofană.

Domnul meu e tatăl orfanilor,

El păzeşte văduvele,

Are grijă de cei jecmăniţi,

De cei căzuţi în război

Şi prinşi de duşmani.

Nu-mi rămâne decât

Să-l vorbesc de bine

Pe cel ce-mi e

Mântuire.

Cum se colorează genele

Vine întâi o boare,

Cum simte adolescenta caldura în nări

Şi tânărul aude nechezatul depărtării

Şi al despărţirii de tată.

Stelele sclipesc alunecând

Peste mările lumilor,

Doar tu eşti nemişcată

Şi rămâi ascunsă

În colţul pierdut al memoriei.

Do, mi sol, do,

Dor de plecare

Are căutare

Repede vino

In sau borangic.

Pic, pic!

Nu sunt lacreme,

Chem privirea ta

Să mă acopere,

Cum mama întindea cearşaful

Peste trupul meu de ied,

Viitor aed,

Şi mi se colorau genele.

Te-am văzut păşind prin iarbă

Te-am văzut păşind prin iarbă,

Erai falnică regină

Am uitat de am vreo treabă

Şi-am plecat să cat răşină

Foc aveam ascuns în piept,

Că am scăpărat o stea

Tot vrând viaţa să-mi îndrept

Şi să nu dau de belea

Dar tu ţineai capul sus,

Te făceai că un mă vezi

Sânii-ţi zburdau ca un fus

Sau ca iezii prin livezi.

Aş fi vrut să te împiedici,

Şi să aluneci  uşor

Ca să văd ce ai să zici

De te-oi prinde de picior.

De picior şi de mijloc

Pân-om vedea stele verzi

Să te mint că totu-i joc

Şi să te conving să crezi

Că din doi apare unu

Făr-să trişăm adunarea,

Eu să mă-nfoi ca păunu

Până-ţi desenez cărarea

E un drum cu flori de tei

Presărate drept covor.

Nu mai râde, ştiu ce vrei -

Patu-l găseşte în pridvor.

. 

Incantaţie

Ce s-ar vede

De ai crede,

Ce s-ar spune

Printre rune

Când căderea

Nu-ţi e vrerea.

Ce-aş vorbi

De n-aş orbi

Când lumina

Scoate vina

Pe la colţ

Şi cazi la sorţ.

Ce să-ţi spun,

Viaţă de fum,

Cui să plâng

Pe umăr stâng.

Şi-atunci gem

Cu suflet ghem.

Vino, mamă,

Sunt la vamă,

Vino tată

Şi mă scapă,

Şi tu duh,

Fă-mă văzduh.

Măr de septembrie

Pătrunde galbenul în fereastră

Ca nerăbdarea în adolescenţi

Când răsare luna

Şi nimeni nu deschide inima.

Cât de mult o fi privit

Eva un măr

De i s-a întunecat mintea

Şi a avut vedenii.

Eu însumi am mers pe sârmă

Între nepăsare şi păcat

Până am văzut cercul

Perfecţiunii

Sub bluza unei prinţese.

Mi se umple gura de apă,

Cerul devine din ce în ce mai albastru,

Şarpele vorbeşte în simboluri

Şi raiul ia forma femeii.

Trezeşte-mă şi învaţă-mă

Să desluşesc cum îşi aleg albinele mierea.

Lânga mine, Newton neadormit,

Se rostogolesc mere spre

Apa Sâmbetei.

E septembrie

Şi se aud cucuvele în câmpul deschis.

Nu moare nimeni,

Doare se naşte o fiică

A înţelepciunii.

Psalmul Una suta unu

Dispreţuiesc faptele ticăloşilor

Şi nu le voi lua exemplu,

Chiar dacă unii îi invidiază

Când îi văd lăudându-se.

Inima cu două feţe

Se va depărta de mine

Şi nu voi face cunoştinţă cu oameni răi.

Lângă mine nu vor sta îngâmfaţii,

Iar bârfitorii vor fi trimişi la plimbare

Printre mărăcini.

Îi voi căuta pe credincioşii

Din ţară şi mi-i voi face vecini.

Zi de zi voi spune celor buni

Că sunt buni

Iar pe ticăloşi îi voi însemna

Cu fierul uitării.

Senin de septembrie

Doar au apărut zorile

Şi am uitat ploaia

Care pătrundea prin acoperiş

Şi-mi uda

Cămaşa de mire.

Nici nu am deschis bine

Ochii

Şi printre gene

Se desena măreţia

Creatorului.

Tu erai ca o icoană:

Subţire

Palidă

Hotărâtă

Tristă

Şi spuneai poveşti

Despre cum va fi ce este.

Eu mă sprijineam într-un cot,

Singurul punct fix în univers

În afara credinţei.

Căutam ritmul unui vers.

De la Psalmul 23

Ce fericire simt

Că sunt oaie

(şi la fel de aş fi ţap sau berbec),

Important este Păstorul,

Care se îngrijeşte

De hrană specială.

Dar nu doar de hrană este vorba

Şi nici de locurile ce le văd,

Mă sfătuieşte ca un tată bun

Şi îmi arată drumul clar

Al zilei şi al nopţii.

Mai presus de toţi

Zei adevăraţi sau închipuiţi,

Sfinţi sau cititori în semne,

El are o soluţie

Şi de ajung prin valea umbrei morţii.

Nici moartea nu e moarte lângă el,

Ci doar o spaimă,

Film la un cinema cu role şterse.

M-a certat uneori,

Dar toiagul şi nuiaua lui erau

Îndreptar,

O mângâiere de mamă.

Eram supărat odată

Şi negru ca funinginea

Din pricina duşmanilor mei

Care cleveteau şi mi-au întins curse.

Când m-am uitat mai atent,

Domnul îmi aranjase un banchet

Chiar în faţa lor,

Să se vadă limpede

Cine mă iubeşte.

Nedumeriri tardive

Iar plouă cu iubiri prin oraş,

Frunzele au ieşit la plimbare,

Noaptea se ia la ceartă cu ziua

Şi nu vom şti care întrece pe care.

Dar nici calul scăpat din căpăstru

Nu mănâncă tot timpul jăratec,

Ah, ochii aceia curaţi ai iubitei

Care-au făcut din piatră zănatec.

Aş mai plânge odată pe umăr

Doar ca să simt mângâiere,

Cum doreşte pământul deşertului

Să se întoarcă la fostele ere.

Şi iar mă aplec peste tine ca luna

Care survolează timidă pădurea.

Răspunde-mi, iubito, prin semne,

De ce despărţirea părea piază rea

Şi de ce au secat apele în fântâni,

Cum dispare iubirea din lege,

Şi care era izvorul tristeţei

Încât Hamlet nu mai e rege.

Aproape furtună

Cad stropii pe acoperiş

Cum nucile în iarbă-şi cată loc,

Mai vino iarăşi pe furiş,

Jarul n-apare fără foc.

Vei fi scânteia care joacă

Spre cer cât ochii vor cuprinde

Cearşaful de sub mine-i leoarcă

L-aş dărui, dar un l-aş vinde.

Ţi-ar sta mai bine la fereastră

Visând la vremi cu soare veşnic

Şi regretând că nu eşti castă,

Când eu rânjesc, cocoş netrebnic.

Iubito, stai şi-ascultă ploaia,

Nu-i vremea încă de oftat,

Nu mai citi, dă iute foia,

Câştigă-ţi locul de pe pat.

Întinde-ţi calm cămaşa albă,

S-a terminat cătarea vană,

La gât îţi voi depune-o salbă

Şi m-oi griji să nu-ţi fac rană

Când ploaia va pătrunde-n casă

Spărgând pereţi şi nepăsare.

Nu vei afla ce urme lasă,

Timpul nedevenit uitare.

Sugestii fără metafore

Nu stăruiţi, fiilor,

Asupra înălţării,

Ochiul nu vede mai presus de nori

Iar norii arată adevăruri

De-o clipă,

Durabile ca satisfacţia

După o masă bună.

Norii sunt iată-l, nu e,

Fiindcă doar El este.

Eu nu-l mai caut

În semne şi minuni,

Doar îl aştept.

Dorm liniştit.

Am aflat

Că se vor trezi şi morţii

Iar el va lumina din nou

Precum spintecă fulgerul

Văzduhul

Recompunând universul.

Aleluia,

Vino, Domnul meu,

Tocmai fac ordine,

Iar casa mea te aşteaptă.

Insomnii sub fulgere

Chiar mă gândeam, Creola,

(Nu ştiu dacă aveam un fir precis),

Dacă îţi aminteşti vreodată ora

Când o-ntâlnire s-a schimbat în vis.

Ce-i visul dacă nu sunt stele-n cer

Şi nici spre ziuă nu apare Luna.

Tu te-ai ascuns ca frica în ungher

Când vechi profeţi reamintesc furtuna.

Şi chiar a fost o mare vijile

Când am simţit din depărtare paşii,

Venei zburând, cu sâni rotunzi sub iie,

Iar eu abia suflând număram aşii.

În depărtării s-a auzit un tunet,

Aproape, chiar sub noi, mişca ecoul,

Te-ai răsucit în pas de menuet.

Nu mai ştiam de-s mort ori vine noul.

Majestatea mea

Călătorul mort ieri

Astăzi suferă de neclinintire:

Soarele a alungat norii,

Pământul râde precum pruncii

Sătui.

Imi vine să glumesc.

Sub săgeţi

Încărcate cu binecuvântări,

Din multe şi bogate zile

Tata mi-a împletit o coroană.

Ce cărare spre cer

A deschis fiul

Din cuvintele batjocoritoare

Săpate pe un lemn noduros.

Rege de iudei,

Rege de neamuri,

Rege de păgâni.

Regele meu.

Tablou cu infinite culori

Aha, a mai apucat să spună

Veveriţa,

Sărind din vârful unui brad.

Cu gând de sinucidere se aruncase,

Dar tocmai trecea pe apă

Un nufăr

(Sau poate umbra lui creştea

Ca aluatul:

Prea încet pentru o gură flămândă).

Nici-un ah nu a mai apucat

Să scoată pufoasa

Şi s-a prins de prima creangă ieşită în cale.

Ochii uitaseră să se sperie,

Luceau jucăuş ca o ploaie

De stele căzătoare.

De atunci,

Stau prins între cer

Şi pământ,

Mă leagăn ca unu

Îmtre zero

Şi plus infinit.

Dau cu tifla infernului

Si admir

Culoarea curcubeului.

Eu lui

Dărui

Saltul meu printre neputinţe.

De dor de noapte liniştită

Te-am văzut în oglinda Lunii,

Erai ca un ghiocel desfrunzit

Şi proaspăt logodit cu lumina,

Doar zâmbetul te transformase-n fiinţă.

Semănai cu Ileana din poveşti,

Albă ca sufletul unui copil,

Păcatele nu trecuseră pe uliţa ta

Şi luminai.

Vino, mi-ai zis,

Şi-abia ţi-am deslujit glasul.

Era ca un cântec de sirenă neucigătoare.

Şi urc pe razele timpului

Ca o cărăruie a nemuririi.

Mirare

Cum aluneca genele spre tristeţe

După un psalm înălţător,

Aşa se uimeste gandul meu

În faţa stelelelor sclipitoare.

Şi ce abur îmbătător

Zboară din dealuri după ploaie,

De parcă toţi locuitorii

Pământului

Ar ridica altare

Şi ar aduce jertfe întâii miei.

Am văzut o bătrână căutând bănuţi

Într-o basma veche

Şi, dăruindu-i,

I-am invidiat sinceritaea.

Ii străluceau ochii de credinţă.

Prin geamul murdar

Pătrundea lumina albă

Ca lâna lui Ghedeon.

Lână spălată

În anii aşteptării.

Mirare

Cum aluneca genele spre tristeţe

După un psalm înălţător,

Aşa se uimeşte gândul meu

În faţa stelelelor sclipitoare.

Şi ce abur îmbătător

Se ridică din dealuri după ploaie,

De parcă toţi locuitorii

Pământului

Ar ridica altare

Şi ar aduce jertfe întâii miei.

Am văzut o bătrână căutând bănuţi

Într-o basma veche

Şi, dăruindu-i,

I-am invidiat sinceritatea.

Ii străluceau ochii de credinţă.

Prin geamul murdar

Pătrundea lumina albă

Ca lâna lui Ghedeon.

Lână spălată

În anii aşteptării.

Pastorală

Ce bine-i fără ghete în picioare

Când fiicele pământului

Gâdilă tălpile,

Iar nepoţii se strecoară printre degete

Cum miei desluşesc

Laptele mamei

Fără să mai deschidă ochii

Sau să-şi ascută mirosul.

Se aud câini în depărtare,

Câini paşnici

Nevestiori de rele.

Dinţii li s-au tocit înainte de a învăţa

Muşcătura şarpelui.

Luna creşte alene

Ca pântecul femeii

Învăţată cu născutul

Ca moara cu spart boabele porumbului.

Bate un vânt de nemişcare printre

Salcâmi,

Îngerii Domnului trec printre

Aripile

Albinelor.

Cât de departe

Cât de departe poţi fi

Dacă văd stelele

Iar până la ziuă

Le urmăresc drumul

Presărat cu negre nostalgii.

Şi de ce nu te aud,

Dacă spărtura pe care

O spintecă tocmai acum

Un aeroplan

Sub cerul cenuşiu

Îmi vâjâie-n urechi.

A fost vorba

Că n-ai să pleci

Până nu întorc

Ceasornicul

Şi nu potrivesc acele

La doisprezece fix.

E drept,

Nu hotărâsem dacă e miez de noapte

Sau jumătatea zilei.

Zarul a căzut pe întuneric

Nu se putea citi nimic

Pe vreuna din laturi.

Noroc că s-a oprit vântul

Şi te-am zărit printre stele.

Eşti tot frumoasă

Ca în rama ferestrei

De la un tren din câmpia

Care m-a tras în sus.

Pornise vertical

Şi aşa a mers

Fără să facă zgomot

Şi fără să observe careva

Că zburăm.

Pete în Soare

Bat clopotele-n deal,

Dar nu le răspunde ecoul,

Cum cerbul junghiat

Nu-şi poate anunţa turmă

Că l-a lovit trăsnetul.

Curg razele cu dulceaţă de miere,

Dulceaţă de sărut,

De uitare.

Vino, iubito,

Şi aminteşte-mi mirosul iasomiei.

Priveşte şi râzi.

Mărgăritare sunt lacrimile tale,

Creola.

Fericirea e pasărea care-ţi cântă

Pe umăr.

Să nu te miri când vezi

Pete în Soare,

Sunt doar mici reflexe ale ochilor tăi

De cărbuni.

Îţi arde pieptul,

Porumbo.

Ce tânără eşti, nenuntito

Ce plete verzi ai, virgino,

Şi ce verde ţi-e faţa,

Dar nu trebuia să stai sub salcâmi

Nici ierbii să-i furi

Vreo nuanţă.

Tânără eşti,

Verzi îţi sunt paşii,

Urlă sănătatea în tine

Cum apele Dunării fac la cazane

Baie-n clăbuci.

Clăbuci, clăbuci!

Băteam apa Cilieniului în picioare

Spume să facă,

Viteaz să mă cred,

Pe mânză să-ncalec

Spre stele să zbor.

Toate s-au împlinit

Când te-am văzut

Ca pe Afrodita

În apele mării din Nord

(În vis, în vis,

Doar ştii ca la vise mă pricep

Şi nu la arat neputinţe).

Arat, arat!

Chiar şi asta am visat odată că fac

Umerii tăi, coarne de plug,

Rotile era patru genunchi.

Şi fierul,

Fierul de plug

Sabia care pătrunde. 

Ceartă cu Solomon

Pe vremuri existau stăpâni și robi

Și să nu-mi spuneți că e la fel și-acum

Solomon care era înțelept

Spunea și vorbe cu valoare de scrum.

Una era despre ce-a fost va mai fi

Dar n-a explicat că nu se poate

Să faci un cerc din colț de pătrat

Și nici să cârpești oglinzile sparte.

Și de ce-a ridicat temple străine

Doar ca să arate că deștept

Mare noroc a avut cu tătâne-său

Care s-a inchinat doar la cel drept.

Robii erau robi și stăpânii stăpâni

Romanii habar n-aveau se sunt huni

Răilor le se spunea la loc câine

Iar copiii știau de joarda de-aluni.

Mai încoace, până la mine-n odaie

Abia se știe ce-i jos și ce-i sus

Deșteptul e tratat de potaie

Iar prostul elogiat de Apus.

Noroc cu mine că  știu de la tata

O rugăciune și niște cuvinte

Și că de mă dor mațele

Nu mă voi vinde pe blidul de linte.