Nu-mi neteziţi drumul,
Lăsaţi pietrele la locul lor,
Dacă mă împiedic
E bine să cad.
Nu întindeţi mâna,
Picioarele tremurate ajută
Să auzi vuietul mării
Care te trage în adânc.
Faceţi linişte, rogu-vă,
Vreau să aud chiotele de fericire,
Muzicile şi chiotele
Pătrunşilor în palat,
Bucuroşi că doboară ziduri
Şi-mi violează slujbaşii.
Tocmai acum Absalom
E invitat să se urce în pat
Şi să-şi aleagă ţiitoare.
O, iată că vine un beţiv, spre noi,
Urcă spre Ierusalim,
Cetatea câştigată cu braţul meu drept
Pe vremea când dărâmam munţi
Cu un strigăt.
Lăsaţi-l să mă vorbească de rău,
Să mă blesteme,
Să mintă,
Să-şi verse veninul.
Şi astfel Domnul meu
Va vedea cât de jos
Am căzut.
Lui i se face milă
Mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu