Visul orbului

Mă obişnuisem cu dragostea

Ca orbul cu bastonul

În care se sprijină.

Nu era unul alb,

Pe care să-l vadă lumea

Şi nici nu opream trecătorii

Lumii acesteia să-mi citească poemele

În care povesteam,

Fără subiect dar cu multe predicate,

Cât este de minunat

Să vezi în fiecare dimineaţă

Zâmbete.

Le vedeam mângâindu-mi mâinile,

Dosul palmelor

Pe care le vei atinge

Când nu voi mai fi orb.

Renunţă la tristeşe,

Pasăre cu infinite pene

Neatinse de foc.